Cursul de initiere pe ghetar (CAS)

Aşa cum am promis, scriu câteva cuvinte despre cursul de alpinism organizat de Club Alpin Suisse.

De ce?

Totul a început cu o cursa care mi s-a părut interesantă, in caietul de curse publicat de CAS: Eiger pe ruta Mittellegi. M-am gândit ca probabil şefu' de cursă n-o sa ia chiar pe oricine, şi cum Nicola Bertraminelli era atât şeful respectiv, cât şi organizatorul cursului de iniţiere în alpinism, mi-am zis ca asta e cea mai buna ocazie să ma fac remarcat :-P.

Am început cursele alpine anul trecut, având ca mai toţi debutanţii, ţelul de a ajunge pe Mont Blanc. Până la urmă the journey was more important than the destination, şi am facut 5-6 curse de dificultate crescândă, culminând cu Mont Blancul, la 1 septembrie (poze). Totuşi, cea mai faină mi s-a părut traversarea Weissmies-ului, poate fiindcă a fost şi primul nostru patru-miar, şi prima cursa importantă făcută doar de mine şi Mălina (de fapt, toate cursele de după le-am facut în doi).

Cursul

Cursul de iniţiere în alpinism e o chestie anuala organizată de Clubul Alpin Suisse (cred că toate secţiunile au aşa un curs în program). Secţiunea din Lausanne e f. mare (peste 3000 de membrii!), aşa că participarea a fost pe măsură: 60 de oameni. Cursul de împărţit în 4 module:

• o seara în care ni s-a prezentat materialul. Au venit reprezentanţii unui magazin de specialitate. Punctul culminant: întrebare din public: cât costa echipamentul complet, luat de la zero? Raspuns: 10.000 de franci (vreo 7000 de euro).. dar se poate şi cu 5.000, şi mai închiriezi. Ei, se poate şi cu mult mai puţin... eu cred ca am luat în total chestii de maxim 3000 (dar n-am pus echipamentul de escalada, pe care îl aveam de dinainte) (fără nici un fel de asigurări mobile).



• un weekend de escalada. Aici am fost împărţiţi în grupuri de 4 la doi monitori. Site-ul (St. Triphon) a fost împărţit în vreo 9 locaţii, şi am fost pipelined prin ele. Am învăţat ceva noduri, cum se asigură un releu neconsolidat, cum se instaleaza un main courante, cum se face un rapel... şi apoi am căţărat la greu. Cred ca fără partea de căţărat ne-am fi plictisit cam tare.



• al doilea weekend, pe gheţar. Depsre el o sa scriu mai jos.



• al treilea weekend, pe gheţar şi o cursă de final. Umrează weekendul următor.

Weekendul pe gheţar

Să încep cu ce e important: poze aici. În ultimul moment, a trebuit sa schimbam gheţarul (clasicul Moiry), din cauză că drumul era în lucru şi nu se putea urca... am aflat apoi motivul: se construiesc niste ţevi mai mari, să alimenteze tunurile de zăpadă... rahat.

Am ajuns aşadar pe gheţarul Mont Miné. În afară de view-ul superb spre Dent Blanche, nu e nimic remarcabil. Cel puţin nu în sensul bun: partea inferioară e complet acoperiă cu pietriş/noroi. Urcarea e un coşmar fără colţari (dar ne era şi milă de ei). În prima zi am urcat fara, şi am făcut nişte exerciţii de instalat releuri cu şuruburi de gheaţă, apoi am instalat nişte manşe pe un perete de gheaţă şi am facut un pic de escalada, apoi urcare pe coarda fixă. Am mai ţopăit printre crevase, să ne obisnuim. Am fost cam surprins că nu ne-am legat în coardă, dar cum gheţarul nu era acoperit cică era safe. E safe dacă nu eşti un pic idiot, ca mine, care la un moment dat am înţeles sa trec peste un pod de zăpadă, în loc de să sar peste el.. noroc chior, un picior a trecut prin pod, dar corpul a ramas deasupra şi am reuşit sa ajung uşor pe malul celălalt. Nu vreau sa ma gândesc ce se putea întâmpla (nu eram în coarda).

A doua zi am evoluat în coardă scurtă pe prima porţiune, după care am făcut exerciţii de extras oameni căzuţi în crevase. Mulfaj autrichien şi muflaj double. Primul e destul de uşor de făcut, dar victima trebuie să fie conştientă. Ideea e simplă: o dată oprita căderea, şi instalat un "releu" sigur, capatul liber de coarda se pliază si se trimite victimei, cu o carabină în bucla astfel formată. De al treilea capăt se trage. Toata filozofia este un nod autoblocant (prusik), ca între "trageri" să nu pierzi tot ce-ai câştigat. Dezavantajul e ca o singura persoana e cam greu să extragă victima singura. Pentru aia exista muflajul dublu.

La muflajul dublu ideea e să construieşti un fel de scripete, din prusice si carabine. Nu e chiar evident, iar fără un blocator cred ca e aproape imposibil (deşi ni s-a prezentat varianta fără, eu nu cred ca iese, sau oricum efortul e mult mai mare).

Am mai facut si nişte escalada pe gheaţă (de data asta pe un perete surplombant), şi cateva "lunules" sau abalakov. E foarte util când trebuie să faci un rapel şi nu vrei să laşi material în urma: cu un şurub de gheaţă se dau două găuri la 60 de grade, care se întâlnesc. Prin ele se trece o cordelină şi iaca amarajul. (Da, cordelina rămâne). Am mai vazut si tehnica de "vis ejectable", o treabă pe care n-o recomand decât în cazuri disperate: se leagă o cordelină de şurubul de gheaţă, şi pe masura ce şurubul intră în gheată, cordelina se rulează în jurul lui. Evident, şurubul n-o să mai intre de tot, iar coarda se trece pe dupa şurubul parţial introdus, si cordelina se leagă de coarda... La urma, când se trage coarda, cordelina deşurubuează si extrage şurubul de gheaţă... Am vazut, şi funcţionează... dar nu cred că voi aplica tehnica prea curând. Sper.