Pointe Sisyphe

Pointe Sisyphe o cursa F care se desfaşoară la picioarele unei feţe mitice din Alpi: Grandes Jorasses. Foto: Pe Picasa.

Approach

In weekendul trecut aveam de gând să facem doua curse în Alpii Bernoises, Moench şi Jungfrau, împreună cu Gec. Din păcate, a nins toată săptămâna trecută şi vremea bună era anunţată doar pentru sâmbătă, aşa că am decis să anulăm cursa: prea periculos. Ca să nu rămânem acasă, am căutat repede alternative, şi după câteva telefoane am reuşit să găsim locuri în refugiul Leschaux. Pointe Sisyphe e o cursă pe gheţar, care se desfăşoră într-un cadru grandios, la picioarele miticei feţe nordice a Grandes Jorasses! Eram foarte incântaţi de ideea de a vedea pentru prima oară câteva din locurile despre care am citit atât, aşa că am pornit cu un moral foarte ridicat.

Încă de când am coborât din tren la Montenvers, am rămas cu gura căscată. Drept în faţa noastră se ridicau Les Drus. Abia acum am realizat imensitatea lor, şi ce realizare nemaipomenită a fost ascensiunea lor. I-am privit cu admiraţie, cum probabil au facut-o şi Bonatti sau Destivelle cândva. Din păcate, Bonatti pillar s-a prăbuşit în 2003, iar în locul lui a rămas o imensă pată gri deschis.. pe unde anul ăsta a fost deschisă o nouă rută de doi ghizi din Chamonix.

Drumul spre refugiul Leschaux trece pe gheţarul Mer de Glace, loc preferat de ghizi pentru cursurile de iniţiere. Accesul e destul de dificil, trebuie să coborâm vreo 200m, mai mult de jumătate pe scări metalice. Ajungem cu bine şi o luăm în sus, gheţarul e destul de plat şi descoeprit aşa că înaintăm repede, fără crampoane sau coardă.

Încet, încet ni se arată şi alte minunăţii ale masivului, lăsăm în dreapta Dent du Géant, poate o dată o să-l vedem şi de foarte aproape, trecem o morenă ingrată şi cam incomodă, continuăm pe gheţarul Leschaux şi incepem să vedem tot mai bine imensa faţă nordică a Grandes Jorasses.

Ajungem cu bine la refugiu, unde ne întâmpină ”cabaniera”, o tânără de 29 de ani... Refugiul e foarte mic, lipit de un balcon în perete, 20 de locuri se găsesc cu greu, şi doar dacă rucsacii sunt lăsaţi afară. A fost cel mai frumos şi îngrijit refugiu în care am fost până astăzi, se vede că e ţinut de o femeie! Am mâncat pe terasă, privind uimiţi Grandes Jorasses toată seara, fără a ne sătura (de privit). Interiorul e la înălţimea decorului, cu priciuri de lemn, decoraţii pe mese, şi lumânări seara. Aproape câ mi-am dorit o furtună care să ne ţină acolo vreo 2 zile :-).

Un exemplu

În timp ce ne servea cina, cabaniera (sună aşa ciudat, că Leschaux e departe de a fi o cabană..) ne-a spus că era îngrijorată din pricina cuiva care rezervase loc la refugiu şi încă nu ajunsese. Îl vazusem cu toţii mai devreme undeva pe drum, pe o potecă mai mult via ferrata decât drum. Ocupaţi să mâncam, nu observăm că ajutorarea ei a plecat deja şi cam într-o oră se întoarce conducându-l şi cărându-i rucscacul pe ultimele scări metalice. Omul avea probabil în jur de 60 de ani. Nu îşi pierduse simţul umorului, deşi se vedea că e cam obosit. M-a impresionat modul discret şi natural cu care gazda l-a întâmpinat. Oare în câte locuri din lume se duce cabanierul să ajute şi să ia ruscacul unui montaniard întârziat? Şi nu din faţa cabanei, ci la o oră distaţă!

Concluzie: vizitaţi refugiul Leschaux! Găzduire extraordinara, cadru impresionant, şi cel mai important -- nu e o uzină cu sute de turişti. Poate cei care merg pe Mont Blanc vor face un ocol de-o zi şi pe-aici. Merită.

Cursa

Ne-am trezit pe la 4 AM ca să constatăm ca plouă. Nu se putea mai rău, dar cum prognoza era bună pentru dimineaţă, cu furtuni anunţate seara, ne-am zis să plecăm oricum. Problema cea mai mare era traversarea unei zone foarte crevasate, pentru care era absolut necesar ca zăpada să fie bine ingheţată. Bineînţeles, fiind cer acoperit majoritatea nopţii, nu aveam speranţe prea mari dar am încercat.

De pe la 2700m zăpada şi-a făcut apariţia, ne-am legat în coardă şi am continuat. Aşa cum ne temeam, zăpada era foarte moale. Am trecut totuşi de zona crevasată şi am mai continuat un pic. Norii se adunau şi se răsfirau, dar nici vorbă de vreme bună. Cerul spre vest era foarte acoperit, nori negri anunţau ca dupaamiza începe mai devreme astăzi. Zăpada era tot mai mare, am întâlnit şi nişte urme de avalanşe, avansam tot mai greu, aşa ca nu după multă vreme am hotărât să ne întoarcem. Cele două corzi de după noi au făcut cale întoarsă o data cu noi, iar cei din faţă s-au întors şi ei un pic mai târziu.

Un pic dezamăgiţi, am ajuns în jur de 9:00 în dreptul refugiului, ne-am dezechipat şi am pornit la vale. Nu după mult timp s-a declanşat şi furtuna, aşa ca ne-am felicitat cu toţii pentru decizia de a ne intoarce mai devreme. Udaţi bine de tot, am ajuns după mai bine de 3 ore în staţia de la Montenvers. O mulţime de oameni coborau spre gheţar în ciuda vremii sub-optime, pentru a face exerciţii de salvare/iniţiere mers pe gheţar. Bineînţeles, erau cu ghizi, şi presupun ca oamenii nu vroiau sa rateze un client doar pentru ca nu era soare :).

La urcare am întâlnit un grup care urca scările folosindu-se de asigurarile de via ferrata. Cum nu existau cabluri de asigurare, treceau carabinele de câte o treaptă, aşa la fiecare pas puneau şi scoteau câte o carabină... Evident, le-a luat o grămadă de timp. Din fericire am putut lua al doilea rând de scări, profitând de un moment în care nu cobora nimeni.

Concluzii

În final, a fost un weekend fain. Chiar daca nu am reuşit să facem cursa propusă, am făcut cunoştinţă (de departe) cu două din marile vârfuri ale Alpilor, Les Drus şi Grandes Jorasses. Am ramas din nou impresionat de măreţia masivului Mont Blanc.. e atât de diferit de restul alpilor! Oriunde întorci privirea sunt pereţi impunători de granit, cu vârfuri ascuţite (nu degeaba se numesc aiguilles). Mont Blancul, cu ruta lui normală şi domoală e mai degrabă o excepţie în masiv! Sper să revenim cât mai curând.