6 dintr-o lovitură!

Nu credeam că se va mai intâmpla, dar am ieșit la prima tură de altitudine de vara asta: și încă ce tură: Pollux si traversarea est-vest a Breithorn-urilor, in total 6 varfuri peste 4000m.

Foto: Picasa și pozele lui Patrick.

Prima zi: Despre aclimatizare

Din Lausanne am plecat la 6:20.. De cand cu concediul, m-am obișnuit să mă trezesc devreme, așa că nu am luat-o în tragic. Ieșirea e organizată de CAS, și e o ieșire fără mașini (ecolo). Atâta doar că la ora 6 dimineața nu circulă încă autobuzele, deci la gară merg cu un taxi. Drumul până la Zermatt dureză cam trei ore, timp în care colegii mei de tura socializează. Eu profit pentru a recupera puțin din somn.

Ajunși la Zermatt, o luăm repede la picior către telecabină. E deja 9 dimineata, stațiunea se dezmorțește, vremea e superba si Cervinul ne dă binețe.



Primii 2000m de denivelare pozitivă îi parcurgem în timp record, la ora 10 fiind deja pe Kleine Matterhorn, la 3900m deasupra mării. De aici însă nu mai avem telecabină, așa ca ne echipăm și pornim către primul obiectiv al weekendului, Pollux. Facem puțin slalom printre schiori, ieșim de pe pistele de schi și lăsăm în stânga Breithorn-ul turistic, cu furnicuțele care il asaltează deja.



Cu o seară înainte mă întrebam dacă o să imi facă plăcere tura asta, sau e doar un reflex, o obișnuință de a merge la munte. Pe măsura ce ne îndepărtăm de mulțime, mă întreb ce a fost in capul meu când m-am îndoit de asemenea ture. Desigur, asta e fericirea în stare pură! Nu îmi doresc sa fiu în nici o altă parte, totul e așa cum trebuie să fie.

Ne apropiem de Pollux, și o dată cu panta mai abruptă și aerul rarefiat încep să se strecoare primele îndoieli. Deși încerc, fericirea în stare pură se diluează, si în locul ei apare cârcoteala. Suntem în coardă, deci trebuie să țin ritmul cu Alex, cel din față. El este aclimatizat. Eu vin după 2 saptămâni de concediu si câteva luni de derivă, cu o viață cel puțin dezordonată... Îi spun o dată să o ia mai încet, dar în momentul în care incepem porțiunea de creastă cu cățărat ușor, uită și din nou accelerează. Încep să simt tot mai tare altitudinea, cred ca-mi voi scuipa afară inima care mi-e deja în gât și se zbate aiurea. Când suntem pe vârf, nu mai am decât un singur dor, să mă așez. E bine, primul obiectiv atins, un vârf frumos și pe care avem privilegiul de a fi singuri. Ne felicităm pentru primul patru-miar al weekendului.

Coborârea începe cam deodata cu primele semne ale migrenei. Tot cam atunci mă gândesc la cine m-o fi pus sa urc aici, direct la 4000m în prima ieșire din sezon. Coborârea nu e scabroasă dar nici ușoara, pietrele se mișcă la tot pasul, zăpada e moale și alunecoasă. Suflul e in regulă, nu mai gîfîi, dar încep sa simt mușchii. Ma dor, și încep sa mă gândesc la vechea Dacie din facultate, pe care mi-o imaginez mergând in 3 cilindri. Așa mă simt și eu: sigur asta trebuie sa fie, nu e destul oxigen ca ”motoarele” sa funcționeze, de-aia mă dor mușchii.

Ajungem cu bine la refugiul „des Guides d'Ayas”, unde primesc o primă aspirină. Refugiul e foarte frumos, și nu foarte jos. 3400m, deci dimineață nu vom avea prea mult de urcat până pe creastă. Cabanierii sunt tare de treabă, ne anunță ca vom primi cina la 7:30 și putem alege la felul 1 între paste și supă. La asemenea altitudine e mare lucru să poți alege ceva, de obicei e meniul fix.

În așteptarea cinei luăm câte un ceai, și.. diavolul ne-a pus.. câte o bere. Durerea mea de cap se accentuează, între timp si alții se plâng de mici dureri de cap. Mă întind un pic înainte de cină, bineînțeles ca nu pot dormi. E clar. Altitudinea își face de cap cu mine, e prima oară când e atât de sever.

La cină discutăm despre planul de a doua zi: e o zi lungă, avem de urcat pe Roccia Nera, după care urmăm creasta la aprox. 4000m non/stop până la Breithorn, urcând pe parcurs încă 5 vârfuri peste 4000m. Apoi coborât la Kl Matterhorn, si luat telecabina până în sat. Toate acestea începând cu 4 dimineața. :)

Incă 5

Am impresia ca nu am adormit nici un minut toată noaptea. Ceasul sună, și mă „trezesc” fără nici un efort. Că doar nu dormeam. Durerea de cap e și mai puternică, și mă gandesc pe rand la edem cerebral și apoi meningită. La micul dejun vreau sa renunț și să cobor, dar ma las convins și mai înghit 2 aspirine. Alex, cel mai experimentat și totodata medic ma convinge.

Plecam într-un ritm ceva mai incet decât ieri, și mă simt tot mai bine. Răsăritul e spectaculos, parca aerul e tot mai plin și durerea de cap dispare complet pe nesimțite. Sunt foarte atent ca la fiecare oprire să beau 2-3 pahare de ceai, și mă oblig să mușc din batonul energetic rămas de acum 2 ani de pe Mont Blanc. Lichidul e esențial pentru o aclimatizare ușoara, și ieri nu am băut suficient. Azi nu mai fac aceeași greșeală. Urcușul e lung si plicticos în prima parte, dar o dată ajunși pe Roccia Nera ma simt in forma. Ceilalți sunt bine și ei, ne bucurăm. Ne așteaptă o tura minunată, creasta e dantelată, frumoasă. Vedem si porțiunea cea mai dificilă, unde vom cățăra în colțari :).



Primii pași pe creastă sunt un pic nesiguri, încă nu m-am obișnuit cu hăul din stânga și dreapta dar curând ajungem la primul rapel. Pierdem cam mult timp, mai urcăm un vârf și ajungem și la al doilea. Urmează locul din care putem să ne retragem, înainte de a porni pe porțiunea de cățărat. Decidem să continuam, toți ne simțim bine. Jean-Marc pare cam obosit, și eu ma simt un pic, dar ne trage ața. Pornim. Curând aflăm ca meteosuisse nu greșesc niciodată, și norii anunțați, la fel ca și vantul puternic, își fac apariția.



Ce urmează e „pure joy” pentru mine, cățărare ușoara într-un decor de vis. Chiar și ceața își are rolul ei, și vidul peste care trebuie sa calc din când în când e necesar și el. Dintr-o data, nu mai mă simt încet, fac pereche bună cu Alex, și ne oprim de câteva ori să îi așteptăm pe ceilalți. Excalmăm de cateva ori amândoi, de fain ce ne simțim. Suntem complet singuri pe creastă, dar curând ajungem din urmă o coardă de englezi. Sunt cam lenți și ne strică ritmul, dar nu avem ce face. Nu peste mult timp ajungem pe ultimul vârf al turei, Breithorn-ul turistic. Vremea tot mai rea se pare că nu a speriat prea multă lume, fiindca suntem brusc în mijlocul mulțimii.



Ce urmează e doar o coborâre rapidă și dezechiparea într-un decor hibernal. Vantul sulfă tot mai tare și începe să ningă. Am avut un timing foarte bun, prindem telecabina înainte de potop. În Zermatt bem o bere și ne suim în tren, toți fericiți. Cea mai frumoasă tură tocmai s-a încheiat.