marți, 2 iunie 2009

Tabata protocol și Carpathian Adventure

Ovidiu m-a convins să mă înscriu și eu la Carpathian Adventure 2009, un adventure race care anul ăsta are loc în Făgăraș. Țelul ar fi să terminăm cursa: avem la dispoziție 72 de ore pentru aprox 50km de mers pe jos (orientare și denivelare pozitiva >4000m -- datele din concursurile anterioare), 80km e bicicletă, ceva mers cu pluta, rapel și peșteră.

Au mai rămas doar doua luni și mi-am dat seama dupa ultimele meciuri de fotbal ca am rămas mult în urmă cu pregatirea fizică. Cum in echipa suntem doi doctori și trei sferturi (nu mă întrebați când susțin teza :P), am hotărât să caut o metoda științifică de antrenament. Am gasit-o.

Tabata protocol e o metoda de antrenament descoperită de acest medic japonez și care constă în ceva foarte simplu: 7-8 repetări ale unui exercițiu (alergat, biciclat) la intensitate MAXIMA pt. 20 de secunde, apoi recuperare 10 secunde. Se mai adauga 5 minute incalzire si cool-down înainte și după. Asta e tot. Un articol mai științific (care descrie și evaluarea, grupul de control, etc.) este disponibil aici.

Personal, articolul m-a convins și vreau să-l pun la încercare. Pentru a vedea dacă rezultatele sunt convingătoare, o să-mi măsor saptamâna asta capacitatea de efort (VO2 max), și o voi compara cu a doua măsuratoare, peste 6 săptămâni. Sper ca rezultatele publicate să fie repetabile. :D

Metoda este doar un exemplu de interval training dus la extrem. Avantajul față de alte metode de antrenament este că îmbunătățește atât capacitatea aerobă (efort de durată) cât și cea anaerobă (putere, explozie). Deci îmi va prinde bine și la fotbal...

Evident, în weekend voi merge la munte și voi face si ture pe bicicletă. Ăsta însă e un antrenament perfect pentru zilele săptămânii când stau prost cu timpul.

Azi am făcut primul antrenament pe bicicleta medicinală, stupoare: am reușit să fac doar 4 repetări! M-a terminat complet, de-abia am reușit să mai cobor treptele spre vestiar. Cel puțin într-o privință este foarte eficient: te aduce la epuizare cât ai clipi!